Solutii pentru ventilarea si climatizarea cladirilor
In cazul in care se utilizeaza sisteme cu ajutorul carora se poate controla temperatura interioara a aerului vorbim de instalatii de climatizare. Acestea pot fi sau nu combinate cu sisteme de ventilare, respectiv pot functiona doar cu recircularea aerului interior, sau pot asigura un anumit raport intre aerul recirculat si aerul proaspat din exterior sau pot functiona cu aer proaspat integral.
Instalatiile HVAC sunt responsabile pentru controlul temperaturii, reoxigenarea aerului, eliminarea umezelii, a mirosurilor, a fumului, a caldurii, a prafului, a bacteriilor din aer, a dioxidului de carbon si a altor gaze cu caracter nociv. Procesul de ventilatie include atat schimbul de aer la exterior, precum si circulatia aerului in interiorul cladirii. Tehnologia instalatiilor HVAC este bazata pe principiile termodinamicii, mecanicii fluidelor si transferului de caldura.
Confortul termic, calitatea aerului si circulatia lui intr-o cladire nu asigura numai un standard de viata ridicat, ci si o igienizare si mentenanta permanenta a componentelor acesteia care altfel se pot deteriora. Circulatia aerului intr-o cladire evita formarea condensului, evita deteriorarea peretilor si a zidariei, evita mirosurile neplacute care se pot impregna in pereti, indeparteaza substantele toxice volatile ce se formeaza in anumite zone.
Solutiile sunt variate si se adapteaza fiecarei situatii in parte, tinind cont de specificul lucrarii, cerintele beneficiarului si, nu in ultimul rind, de disponibilitatea de investire intr-un sistem de asigurare a confortului.
Ventilatia poate fi naturala sau mecanica. In primul caz se folosesc deschideri in elementele de constructie (usi, ferestre, grile special prevazute pentru ventilare), fara posibilitatea controlului. Ventilarea mecanica presupune utilizarea ventilatoarelor (fie numai pentru introducerea aerului, fie numai pentru evacuarea aerului, fie atat pentru introducere, cat si pentru evacuare), numarul de schimburi orare fiind strict controlat.
In cazul in care, in afara de temperatura, trebuie controlati si alti parametrii ai aerului interior se folosesc instalatii de conditionare, care au in componenta echipamente complexe de tratare a aerului.
Climatizarea spatiilor industriale
In cazul halelor industriale sistemele de ventiltie uzuale asigura o ventilare locala, o ventilare generala sau o combinatie intre acestea. Ventilatia locala presupune evacuarea aerului din apropierea surselor de nocivitati cu un sistem local (hote de aspiratie, bancuri aspirante, nise de captare, de ex.), iar ventilatia generala presupune asigurarea unui numar de schimburi orare in interior, lucru pentru care se folosesc ventilatoare de introducere/extractie. In toate cazurile, sistemele de ventilatie alese vor tine cont de asigurarea unui raport corect intre debitul de aer introdus si cel evacuat din incinta.
Pentru imbunatatirea conditiilor de microclimat interior sau pentru atingerea anumitor parametri de stare a aerului interior, o incinta poate fi ventilata si climatizata.
In constructiile noi optimizam echipamentul si instalatiile de ventilatie cu ajutorul celor mai recente instrumente de simulare dezvoltate intern inca din faza de planificare. In cazul sistemelor existente, sfatuim operatorii cladirilor si instalatiilor in legatura cu reglementarile statutare in vigoare si dezvoltam solutii individuale pentru fiecare caz in parte.
Sisteme de ventilatie si climatizare pentru domeniul industrial
Datorita faptului ca introducerea aerului din exterior in perioadele cu temperaturi extreme (iarna/vara) poate crea un real disconfort, sistemele de ventilare industriala pot fi completate de sisteme de tratare a aerului din exterior. Acestea pot filtra, raci, incalzi aerul exterior, existind o gama larga de echipamente.
Calitatea mediului in care oamenii isi desfasoara activitatea are o influenta complexa asupra lor, atat sub aspect igienico-sanitar cat si al productivitatii muncii.
Simularile asistate de computer permit realizarea de proiecte tehnice optime pentru instalatiile si componentele ce urmeaza a fi utilizate. Aceste concepte personalizate asigura un consum redus de energie si costuri de exploatare mai mici. Coordonarea exacta a instalatiilor de incalzire si racire cu toate aspectele sistemului de automatizare al cladirii face parte bineinteles din conceptul tehnic comprehensiv.
Dimensionarea si functionarea corecta a unei instalatii este strans legata de clima locatiei geografice sau locul unde se amenajeaza. Clima reprezinta starea caracteristica a atmosferei locului considerat, respectiv totalitatea fenomenelor meteorologice (temperatura, umiditate, curenti de aer, presiune barometrica dedusa din observatii repetate pe lungi perioade de timp; cuprinde nu numai o analiza a valorilor medii, ci si abaterile de la aceste medii precum si posibilitatile de repetare a anumitor serii de valori.
Pentru multe categorii de incinte, in care se produc degajari importante de nocivitati (incaperi de productie, laboratoare, hale pentru cresterea industrializata a animalelor, sali cu aglomeratie mare de oameni, etc.) calitatea mediului nu se poate asigura numai prin ventilatie naturala. Pentru indepartarea mirosurilor si degajarilor nocive sau chiar toxice, apare necesitatea introducerii “controlate” a unui debit de aer. Natura si cantitatea de degajari nocive, modul lor de propagare, sistemul constructiv al incintelor, valorile la care sunt prescrisi parametrii aerului interior pe considerente de confort sau tehnologice, limitele admisibile la care trebuie reduse concentratiile diverselor substante nocive degajate, la care se adauga de multe ori cu o pondere importanta consideratii economice, au condus la folosirea unei game foarte variate de instalatii de ventilatie si climatizare.
Sisteme de ventilatie si climatizare pentru spatii comerciale
Un aspect important la climatizarea spatiilor comerciale il reprezinta asigurarea unei proportii corecte de aer proaspat. Tratarea acestuia se poate face independent de sistemul de climatizare interior, cu centrale de tratare a aerului, sau integrat in acesta. Evacuarea surplusului de aer se face uzual din spatiile anexa – grupuri sanitare, oficii – asigurindu-se astfel ventilarea eficienta a acestora.
Calitatea mediului ambiant se apreciaza prin valoarea parametrilor confortului termic, prin compozitia chimica si puritatea aerului, precum si prin alti factori ca nivelul de iluminare, nivelul de zgomot, gradul de ionizare a aerului, elemente de estetica, etc.
Spatiile comerciale noi sau modernizate sunt dotate uzual cu instalatii de climatizare. Solutiile adoptate sunt in mare masura similare cu solutiile pentru climatizarea spatiilor industriale, in plus existind situatii in care unul din criteriile importante la stabilirea solutiei il constituie aspectul estetic.
Un aspect din ce in ce mai important in ultima perioada – reducerea costurilor in exploatare – determina deschiderea investitorilor catre adoptarea de solutii economice. In aceasta categorie se incadreaza centralele de tratare echipate cu recuperatoare de caldura.
O solutie uzuala de climatizare a spatiilor comerciale, rar sau deloc intilnita la incintele industriale, o reprezinta climatizarea cu ventiloconvectoare. Acestea sunt intalnite intr-o gama larga de modele, functionand doar cu aer recirculat sau cu aport de aer proaspat, cu 1 sau 2 baterii, in executie carcasata (verticala de parapet sau orizontala de plafon) sau necarcasata pentru montaj in plafonul fals. Ventiloconvectoarele pot functiona cu agent termic apa calda (90/70 °C sau cu parametri scazuti de la o centrala cu condensare 40/30 °C) si apa racita 7/12 °C de la un chiller sau pompa de caldura.
Solutii durabile, eficiente energetic - Cladiri verzi
Cladirile verzi se remarca atat printr-un consum redus de energie electrica, apa, precum si un mediu interior de calitate, natural, sanatos. Toate aceste aspecte, pe langa faptul ca au contribuit la sporirea interesului fata de acest concept, au condus si la cresterea valorii cladirilor certificate a fi verzi.
80% din timp il petrecem in cladiri, fie ca vorbim de munca, somn, cumparaturi, sala si alte activitati casnice asadar cladirile au o influenta critica asupra sigurantei, sanatatii si productivitatii noastre. Sustenabilitatea este una dintre cele mai mari provocari ale acestui secol, iar incalzirea globala este una dintre cele mai mari amenintari pe care umanitatea le-a vazut in ultimii mii de ani. Cladirile sunt responsabile pentru 40% din consumul de energie si 36% din emisiile de CO2 la nivelul Uniunii Europene, avand astfel un rol critic in protectia mediului si stoparea incalzirii globale.
Cladiri verzi sunt acele cladiri sigure si sanatoase pentru ocupant, dar si pentru mediu, care folosesc materiale cat mai locale, care nu sunt toxice sau poluante, cladiri cu un consum mic de energie si preferabil o productie proprie de energie verde regenerabila, au de asemenea un consum mic de apa, iar cladirea are o amprenta cat mai reduca de CO2 si o energie inglobata cat mai mica.
Electromec dezvolta solutii care conduc la o crestere durabila in intreaga lume, prin eficientizare, dezvoltand produse eficiente energetic, reducand emisiile de CO2, protejand mediul si conservand resursele mondiale. Durabilitate inseamna a raspunde nevoilor actuale ale societatii noastre in moduri care sa permita generatiilor viitoare de a-si satisface propriile nevoi. La Electromec, durabilitatea nu este un program autonom sau o initiativa. Este modul in care facem afaceri – si este o parte tot mai mare a succesului afacerii noastre.